Udrea vrea, prin lege, limitarea cazurilor în care poate fi dispus arestul

Udrea vrea, prin lege, limitarea cazurilor în care poate fi dispus arestul
Publicat: 01/10/2015, 09:28

Elena Udrea spune că există două rapoarte ale unor organisme internaționale, inclusiv unul al ONU, cu privire la condițiile din arest, iar recomandările cuprinse în cadrul acestora trebuie să reprezinte punctul de plecare al unei inițiative legislative care să rezolve problemele cu care se confruntă deținuții din România. În acest sens, Udrea vrea să organizeze săptămâna viitoare o dezbatere, printre invitați aflându-se Avocatul Poporului, parlamentari și reprezentanți ai instituțiilor interesate.

Udrea a atras atenția că în România nu sunt respectate drepturile omului în privința condițiilor de detenție și nici recomandările în domeniu, care vorbesc despre necesitatea unui spațiu de 4 metri pătrați pentru fiecare deținut. În România există 32.000 de deținuți, însă numărul de locuri, potrivit acestui criteriu de spațiu, este de numai 19.400, potrivit Elenei Udrea.

Printre propunerile Elenei Udrea se numără și una privind dispunerea arestului doar „în ultimă instanță”, urmând ca în Parlament să se precizeze clar în ce condiții sunt cei învinuiți sau condamnați sunt trimiși în arest, astfel încât „pedeapsa privativă de libertate să fie ultima variantă pe care va trebui s-o rețină statul împotriva cuiva care a încălcat legea”. ” Recomandările sunt pentru pedepse de muncă în folosul comunității, recuperarea prejudiciului în primul rând, stabilirea executării pedepsei la domiciliu”, a precizat Udrea.

„Este o punere în acord cu recomandările care s-au făcut României de către organisme și instituții internaționale”, a mai spus deputatul.

Elena Udrea vrea să inițieze acest proiect de lege ca urmare a experiențelor proprii din arest, un astfel de demers fiind anunțat încă de pe vremea când împotriva ei fuseseră dispuse măsuri privative de libertate în dosarele de corupție în care este anchetată.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Ce salariu are Călin Georgescu. Unde lucrează și cât câștigă pe lună, de fapt
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Umbra lui Georgescu la Strasbourg. Mâna dreapta a Dianei Șoșoacă îl considerǎ „cam nebun” pe...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Care sunt scenariile pentru turul 2. Oferta Elenei Lasconi: Guvern PSD-PNL-USR-UDMR. Varianta lui Georgescu: Guvern...
Alegeri parlamentare 2024: ce votăm pe 1 decembrie și care este procedura prin care se...
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce...
Românii care vor primi a 13-a pensie în decembrie. Guvernul a anunțat cine primește sprijinul...
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Gabriel Cotabiță ar urma să fie incinerat marți! Ce dezvăluiri a făcut prietenul lui, Iulian...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
E legal să depășești limita de viteză pentru a evita un pericol?
FT: Independenţa militară de SUA, o discuţie din ce în ce mai aprinsă în cadrul...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu, declarații halucinante. Cum s-a întâlnit cu o altă specie și ce spune despre...
Greșelile care-ți strică orice tigaie. Trucuri ca să eviți asta
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXIT POLL alegeri prezidentiale 2024, turul I, REZULTATE FINALE: Răsturnare de situație la alegerile prezidențiale!...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Test de cultură generală. Care insecte pot detecta explozibili?